Președintele FR Box, Rudel Obreja, a fost suspendat 11 ani de federația internațională pentru că nu a respectat o sancțiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA și pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.
Totodată, federația română a primit o amendă de 15.000 de franci elvețieni, o suspendare pe timp de o lună și interdicția de a mai organiza competiții sub egida AIBA, până când își va lua angajamentul formal că va respecta Regulamentul tehnic și competițional al federației internaționale de box și va impune sportivilor să poarte căști de protecție la toate competițiile.
Comisia de Disciplină a AIBA a luat aceste decizii pentru că Obreja nu a respectat termenii unei suspendări de doi ani, care a fost confirmată atât de Comisia de Apel, cât și de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Obrejea a fost suspendat și pentru faptul că a permis ca sportivii să boxeze fără cască de protecție la finalele Cupei României din 16-19 februarie 2009, ceea ce reprezintă „o gravă abatere de la Regulamentul tehnic și competițional al AIBA, prin punearea în pericol a sănătății boxerilor”.
În al treilea rând, președintele FR Box a prezentat probe falsificate Comisiei de Disciplină, în scopul de a o îndrepta pe o pistă greșită.
Pe lângă suspendarea de 11 ani, care va intra în vigoare imediat după expirarea celei de doi ani, Obreja a primit și o amendă de 20.000 de franci elvețieni. Costurile de judecată vor fi suportate în mod egal de Obreja și de forul de la București, iar eventualele apeluri la aceste sancțiuni nu vor afecta efectele imediate ale deciziilor Comsiei de Disciplină.
Rudel Obreja, prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing în calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost suspendat de către AIBA „pentru posibile tentative de manipulare” la meciurile de box de la JO-2008, anunțase în 22 august 2008, forul internațional în cadrul căruia românul deținea funcția de vicepreședinte.
Măsura a fost luată după ce Obreja a organizat la Beijing, o conferință de presă neautorizată de AIBA, în care încerca să demaște neregulile din turneul de box de la JO-2008, legate de delegările arbitrilor. În timpul conferinței i-a acuzat pe unii membri AIBA, în frunte cu directorul tehnic Ho Kim, că au manipulat delegările arbitrilor, deși aceastea ar fi trebuit decise de computer. Obreja susține că Ho Kim, cu acordul președintelui AIBA, ar fi schimbat „aproape la fiecare meci câte unu, doi sau trei judecători, după bunul lor plac”, fără acordul românului și al celuilalt delegat tehnic al competiției, Terry Smith din Țara Galilor. La un moment dat, în timp ce Obreja vorbea, în sală a apărut Ho Kim, care a anunțat că respectiva conferință de presă nu este autorizată de AIBA și prin urmare trebuie oprită imediat. Obreja a încercat să își continue discursul, însă reprezentantul forului mondial i-a tăiat microfonul și apoi i-a stins și lumina, în încercarea de a-l scoate din sală.
AIBA a susținut, într-un comunicat de presă, că cel care a încercat să influențeze arbitrii este de fapt Obreja, motiv pentru care a fost suspendat și va compărea în fața instanțelor disciplinare ale forului mondial. Comisia de Disciplină a Federației Internaționale de Box Amator (AIBA) l-a suspendat, în februarie 2009, pe Obreja pe o perioadă de trei ani și jumătate.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER